La data de 7 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuate un control la o societate comercială din Vladimirescu, cu scopul verificării modului de depozitare și păstrare a deșeurilor.

​Cu ocazia controlului au fost descoperite mai multe autoturisme și piese provenite din dezmembrare, aproximativ 25.000 de kilograme, impregnate cu substanțe periculoase, care ar fi fost depozitate direct pe sol.

​Întreaga cantitate a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal, pentru poluarea prin evacuare, în atmosfera sau în sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase.

Recomandările redacției