În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din Pâncota și al Serviciului Criminalistic, a fost identificat un bărbat de 26 de ani, din Târnova, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni în municipiul Arad.
Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 31 iulie a.c., acesta ar fi pătruns fără drept în două imobile din municipiu, de unde ar fi sustras bunuri și carduri bancare. Cardurile ar fi fost ulterior folosite pentru a achita, în diferite magazine, băuturi alcoolice și produse din tutun, cauzând un prejudiciu total de peste 6.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal deschis pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, polițiștii documentând întreaga activitate infracțională a acestuia.