Ringul de dans a luat foc la Mișca, unde toți participanții și-au întins mâinile și s-au unit pe ritmuri de muzică populară. Mișca este o zonă aparte a județului nostru, în care conviețuiesc maghiari, rromi și români. Nu este întotdeauna ușor să menții o armonie deplină într-o comunitate atât de pestriță. Zilele comunității reprezintă prilejul ideal de întâlnire, socializare, cunoaștere și împrietenire.
Așa s-a întâmplat și în acest weekend, când toată lumea a uitat de etnie, naționalitate și a înlăturat orice barieră pentru a se simți bine împreună.
Primăria comunei Mișca, prin primarul Pallagi Mate, Consiliul Local, viceprimarul Florian Albu, alături de Consiliul Județean Arad, au organizat mai multe evenimente pe parcursul a două zile, menite să atragă întreaga comunitate. De la serviciu religios și masă festivă dedicată pensionarilor, până la meci de fotbal, muzică populară, festivitate pentru elevii școlii din localitate și petrecere în aer liber.
Fiecare persoană este importantă pentru mine, iar scopul acestor activități culturale este tocmai acesta: nimeni să nu se simtă marginalizat. Sper că am reușit să fac pe toată lumea fericită, iar pentru asta am avut nevoie de o echipă, căreia țin să îi mulțumesc.
Le mulțumesc celor care au pus trup și suflet în organizarea acestor evenimente. Și-au rupt din timpul lor liber pentru ai face pe ceilalți fericiți.
Doresc să îl felicit în primul rând pe viceprimarul comunei, care se ocupă de satul Mișca.
În viitor avem câteva proiecte importante pentru comunitatea de aici: vom avea un asfalt nou, grădinița va fi renovată, precum și câteva fântâni. Nu vreau însă acum, la ceas de sărbătoare, să vorbim despre asta. Avem timp. 
Vreau acum să le urez tuturor cetățenilor localității Mișca un la mulți ani de ziua lor, să se simtă bine și să se bucure de timpul petrecut împreună”, a declarat Pallagi Mate, primarul comunei Mișca.
La eveniment a fost prezent Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, însoțit de consilierul județean Doru Bozga.
Sergiu Bîlcea a precizat: “Întotdeauna când am venit în această zonă mi-am dorit două lucruri: drumul Mișca-Apateu-Berechiu să fie modernizat, iar anul viitor când ne vom întâlni din nou la evenimentul organizat de primarul și viceprimarul comunei dumneavoastră acest proiect să fie finalizat.
Vă mai dau o veste: în această toamnă, pentru tot ce înseamnă comunitatea din Chișineu-Criș, Mișca, Zerind, chiar Socodor sau Șimand, drumul expres Arad – Oradea, pentru că va începe lucrarea, va însemna un mare plus.
Vom discuta despre aceste lucruri în următorii doi ani.
Va fi un impact așa cum a fost autostrada Nădlac-Timișoara. Comunitățile din aceste zone vor trebui să beneficieze de această investiție.
Dar până atunci vreau să subliniez ceva: Mișca respectă valori. Cea mai importantă valoare este cea a unității în diversitate. Asta presupune că ne respectăm vecinul, religia vecinului, etnia, genul și tot ceea ce ne deosebește. Acest model transmite mai departe modelul european de unitate în diversitate”.
În încheiere, viceprimarul Florian Albu a declarat: “Mă bucur să văd un număr atât de mare de oameni prezent la evenimentul nostru. Vă mulțumesc din suflet pentru prezență. Nu prea sunt obișnuit cu astfel de evenimente, dar v-am mai spus: pe mine oriunde mă pui, mă descurc. Chiar și în vârful muntelui.
Distracție plăcută și la mulți ani!”.

Screenshot

Screenshot

IMG_5695

Recomandările redacției