Festivalul-Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului, aflat la cea de-a 55-a ediție, a avut loc, ieri, la Teatrul de vară din Moneasa.
Organizat cu scopul de descoperi și promova tinere talente, evenimentul reunește, an de an, zeci de tineri interpreți vocali extrem de talentați din mai multe zone ale țării.
În acest weekend am avut două evenimente. În ce privește cea de-a 55-a ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului, am avut 20 de concurenți din 12 zone folclorice ale țării.
Tot în acest weekend am organizat Târgul Meșterilor Populari. Au fost în jur de 40 de meșteri care și-au expus produsele din județul Arad și limitrofe.
Festivalul a fost un real succes, am avut foarte mulți turiști cu această ocazie. Locurile de cazare în stațiune au fost ocupate în proporție de peste 90%”, ne-a declarat Doru Miron, primarul comunei Moneasa.

Câștigătorii concursului

Locul I – Valentin Vădrariu (Banat);
Locul II – Cosmin Mihuț (Bihor);
;Locul III – Roberta Tomșa (Bârsa-județul Arad);
Mențiune I – Daria Cojocaru;
Mențiune I – Adela Burcă;
Mențiune II – Olena Hamurar;
Mențiune II – Anda Seracin;
Premiul Special – Alesia Ozorean;
Premiul Special – Denisa Gavriluț;
Premiul Special Radio Timișoara – Andrei Gurău;
Premiul Special Tradiție Vie – Dragoș Câmpean;
Premiul Special oferit de Primăria Moneasa – Marilena Bordineanu.

Târgul Meșterilor Populari

După cum a declarat primarul Doru Miron, zeci de meșteri populari din mai multe județe au participat, in acest sfârșit de săptămână, la Târgul Meșterilor Populari de la Moneasa.
Persoanele care au trecut pe la târg au găsit o diversitate impresionantă de obiecte: piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, obiecte decorative din paie și pănuși, obiecte decorative din ceramică și sticlă, podoabe de sticlă, ornamente, picturi, icoane, turtă dulce, vioară cu goarnă, mirodenii și multe altele.

VIDEO-URI:

8bd43b66-d2e4-4f42-ba5d-3827b7aa4360 a8f262de-d7be-46c2-9f5c-7e53da0c2d41 ad2ac361-6f0f-4c74-b600-f0054f290a38 7e9f0a0b-2373-49c7-b01b-b27adbf50716 e6bf3173-bfcb-475c-bb99-fbf005e52a55

a3c8c7e5-6981-4474-912e-4d0e7d890eae 43284a28-6f97-4734-9f03-9e7053ef146c cd4c91ff-daa8-4733-b8c6-948a1d2fe4bb

f53088d0-8389-4714-a8ae-204323ef4ffc

6b1ff75a-f448-4a3b-b71a-8b0706453f25

Lasă un răspuns

Recomandările redacției