În cadrul Festivalului de Toamnă al comunei Sintea Mare, care a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, un bărbat cunoscut cu probleme diabetice și cardiace a fost transportat de urgență la spital, după ce a căzut și și-a pierdut cunoștința.
Între timp, soția bărbatului ne-a contactat și a dorit să facă publică modalitatea în care acesta a fost tratat la spital.
“Soțul meu, Toda Ioan a căzut la sărbătoarea toamnei de la Sintea Mare. A fost transportat la Spitalul Județean Arad, pe secția ATI, unde a fost internat în stare foarte gravă.
În primul rând, aduc mulțumiri pentru implicare, dăruire și profesionalism doamnelor doctor Pantea-NGH și Geantă -ATI”, ne-a declarat femeia.
Soția bolnavului a ținut însă să prezinte și aspectele negative.
“A fost strigător la cer modul în care infirmierele și asistentele s-au ocupat de toaletarea bolnavului la pat. Legat de mâini și de picioare (bolnav conștient, în imposibilitatea de-a bea apă, este consumator de multă apă, nu s-a putut acoperi – fiind legat, a tremurat de frig toată noaptea – chemându-le nu a venit nimeni).
Doamna doctor Pantea a spus să nu mai fie legat pentru că nu prezenta nici un fel de agresiune și totuși luni, 15 septembrie, dimineață, când a mers la bolnav l-a găsit legat. Supărată, a cerut să fie dezlegat.
În aceeași zi a fost transferat în salonul 216 unde l-am găsit dezbrăcat doar in chiloți Pampers. Nimeni nu l-a dus la toaletă. Am ajuns cu fiul nostru la el, l-am dus la toaletă, i-am dat să mănânce, după care l-am frecționat pe spate și din instinct am deschis scutecul și înmărmurită am văzut rana deschisă de mari dimensiuni din care lipseau doar viermii!
Supărată, am chemat-o pe doamna doctor Pantea care a rămas șocată de ceea ce a văzut. A făcut poză, a sunat-o pe doamna doctor de la A T I să-i spună grozăvia.
Eu am dat fuga la farmacie să cumpăr ceva pentru rană și am cerut imediat externarea!
Toată mizeria asta s-a întâmplat după o săptămână de internare la ATI! Strigător la cer!
La cât ar costa această internare, dacă nu era asigurat, este inadmisibil să-ți găsești aparținătorul in halul acesta!
Nu pot decât să le spun să le fie rușine!
A fost răstignit ca Iisus pe cruce numai să poată ele dormi noaptea fără nicio grijă. (Asta a spus și doamna doctor Pantea)”, a mai declarat femeia.
PS. Soția bolnavului ne-a trimis mai multe fotografii din care se poate observa starea în care era soțul ei, însă am decis că nu pot fi publicate din cauza impactului emoțional.