Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit miercuri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe Strada Voluntarilor din municipiu. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la un aparat de climatizare aflat pe balconul locuinței.

La intervenție au participat două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Incendiul a fost lichidat prompt, fără a fi înregistrate victime.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției