Un elev de 17 ani din București a fost ridicat de polițiști, direct de pe stradă, pe când se îndrepta spre școală, potrivit surselor Antena 3 CNN. Minorul este percheziționat, iar telefonul său mobil a fost confiscat pentru a verifica dacă este autorul mesajelor de amenințare primite de peste 400 de școli și spitale din București și din alte județe, conform Adevărul.

În momentul în care i-a văzut pe polițiști, acesta ar fi încercat să distrugă telefonul mobil pentru ca dispozitivul să nu ajungă în posesia anchetatorilor.

Suspectul a fost dus la audieri pentru a se stabili dacă are vreo legătură cu e-mailurile trimise. Mesajele, semnate de o persoană care se auto-intitula „Angela”, avertizau că atacurile vor fi comise până la finele săptămânii și că vor folosi arme de foc. Textul menționa că va face rău tuturor celor care se află în unitățile respective. Verificările sunt realizate împreună cu polițiștii și cu ofițerii Serviciului Român de Informații.

Mesaje alarmante primite de școli și spitale

Autorul mesajelor a transmis că intenționează să comită „un atac armat” și „un masacru în școli” până la finalul săptămânii. Luni, instituțiile vizateprimiseră deja amenințări similare. Într-unul dintre e-mailuri se arăta: „Voi intra în școală cu două pistoale Beretta. Voi provoca un adevărat masacru.

Într-un alt mesaj destinat spitalelor, autorul a scris: „Luni dimineață, voi intra în spitalul vostru cu două pistoale Beretta Px4 Storm și voi încerca să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî foarte mulți pacienți, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliția mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni. Toți meritați să suferiți, eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viața, așa că este timpul să vă simțiți și voi la fel. Abia aștept să vă omor”.
Zeci de astfel de mesaje au fost trimise către unități școlare și medicale din județele Mureș, Prahova, Brașov și Cluj, dar și către instituții din Caraș-Severin și Galați. În Caraș-Severin, amenințarea a ajuns chiar pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean, iar în Galați au fost vizate atât școli, cât și o unitate medicală. Alte județe unde au fost primite astfel de mesaje includ AR, BC, BH, BN, BR, BV, BZ, CS, GL, HD, IL, IS, IF, MH, OT, PH, SJ, SM, SV, TR, TM, TL, VS și VL.

Recomandările redacției