După ploaia torențială din data de 31 august care a făcut imposibilă organizarea celei de-a doua zile din cadrul sărbătorii comunei Șimand, conducerea primăriei, așa cum a promis, reia spectacolul în această duminică, 28 septembrie.
“Dragii mei șimăndani și prieteni, vă așteptăm duminică la sărbătoarea comunei noastre!
Ne vom bucura împreună de tradiții, dansuri, muzică populară, artiști de seamă, dar și de energia copiilor și a valorilor noastre locale.
Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, interpreți iubiți și tineri talentați. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de DJ Nick, iar întreg spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian.
Haideți să ne bucurăm de o zi plină de voie bună!
Vă așteptăm cu drag alături de familie și prieteni!”, este invitația primarului Florin Dema.
Deschiderea evenimentului este la ora 17.00, iar pe scenă vor urca Ansamblul Busuiocul Sântana, Tania Țurcan și formația Flavius Ungurean, Ansamblul Garofița Șimand, Banda Veselă, Oana Miron și Alex Selegean, Răzvan Moț, Gabi Stoica, Ansamblul Voitegeana, Ciprian Roman, Ciprian Pop, Roxana Goia, Sorin Cheva Năstăsie, Felicia Stoian, Călțun Brancu Gheorghe și Oana Bozga Pintea.

A1 124
Șapte bărbați din Bihor au fost săltați de mascați după ce au spart geamurile unui imobil din Arad (foto, video)
citește mai mult »