Primăria Municipiului Arad anunță lansarea campaniei de toamnă “Aradul Curat”, prin care se va asigura colectarea gratuită a biodeșeurilor și a deșeurilor voluminoase de la populație. Campania va începe de luni, 13 octombrie și se va desfășura până vineri, 21 noiembrie, pe durata a 30 de zile lucrătoare. Această acțiune se înscrie în eforturile administrației locale de a promova curățenia, igiena urbană și responsabilitatea ecologică.

Campania se adresează tuturor locuitorilor municipiului și are ca scop facilitarea eliminării corecte a deșeurilor vegetale provenite din gospodării (crengi, frunze, iarbă etc.), precum și a obiectelor voluminoase (mobilier vechi, saltele, paturi, uși etc.).

Acțiunea se adresează persoanelor fizice din municipiu, care vor putea să scape de deșeurile din grădini, parcuri și gospodării, fără a achita taxe suplimentare pentru acest serviciu. Este o oportunitate importantă pentru fiecare dintre noi de a contribui activ la igienizarea întregii gospodării, prin colectarea conformă a acestor deșeuri de către operatorul serviciului de salubrizare.

La fel ca în fiecare an, Primăria Municipiului Arad vine în sprijinul cetățenilor care se mobilizează în cadrul unor acțiuni de curățenie generală a propriilor gospodării, cosirea și toaletarea vegetației din zona proprietății etc. Și anul acesta, între 13 octombrie și 21 noiembrie, în zilele lucrătoare, Primăria Municipiului Arad asigură colectarea gratuită a biodeșeurilor (deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri – crengi, frunze, iarbă) și a deșeurilor voluminoase (saltele, mobilier etc.) de la populație. 

Ce tipuri de deșeuri se colectează? 

  1. Biodeșeurile reprezintă deşeuri biodegradabile provenite din grădini, toaletarea copacilor, tufișurilor și alte asemenea deșeuri organice rezultate din activitățile gospodărești specifice de întreținere a spațiilor verzi; Acestea includ:
  • crengi și ramuri mărunțite (maxim 1-2 metri lungime), care trebuie să fie tăiate și depozitate într-un mod în care să permită manipularea ușoară. Nu se vor colecta crengi sau trunchiuri de copaci care depășesc dimensiunea anterior menționată. Acestea se vor depozita în grămezi, fără a fi legate cu sârmă – este permisă strict legarea cu sfoară. Legarea cu sârmă îngreunează activitatea de compostare a deșeurilor din crengi, prin apariția posibilității de defectare a aparatului de tocare a resturilor vegetale. 
  • frunze și resturi de plante (iarbă, flori, ierburi uscate). Acestea se vor depozita în saci și nu direct pe sol sau pe trotuar. Subliniem faptul că nu se vor colecta sacii care conțin și alte tipuri de deșeuri decât cele specifice activității de grădinărit, prevăzute anterior. 
  1. Deșeurile voluminoase sunt acele deșeuri solide de dimensiuni mari, generate ocazional, care nu pot fi depozitate în recipientele de colectare, respectiv: saltele, mobilier etc. Cu alte cuvinte, sunt deșeuri mari și grele care nu pot fi ridicate în cadrul colectării obișnuite de gunoi, printre care:
  • mobilier vechi (canapele, fotolii, mese, scaune, dulapuri);
  • saltele și paturi;
  • diverse obiecte de mari dimensiuni (uși, feronerie etc.)

  Modalitatea de colectare: 

  1. În zonele de case, deșeurile se vor depozita în fața imobilului/porții, lângă carosabil, în limita a doi mc/gospodărie; 

Pentru cantitățile de deșeuri care depășesc limita a doi mc/gospodărie există alte două opțiuni, contra cost: 

  1. depozitarea biodeșeurilor în pubela maro, conform programului de colectare aferent contractului de prestări servicii încheiat în acest sens cu operatorul SC Retim Ecologic Service SA;
  2. predarea biodeșeurilor la Stația de Compostare în Tunel Arad (deșeuri biodegradabile) sau la Depozitul ecologic conform de deșeuri nepericuloase Arad (deșeuri voluminoase), ambele instalații specifice gestionării deșeurilor fiind situate în zona CET Arad, Șoseaua de Centură Nord.
  1. În zonele de blocuri, deșeurile se vor depozita la punctele de colectare separată a deșeurilor, respectiv în lateralul eco-insulelor sau a containerelor. Nu este permisă depozitarea deșeurilor în fața eco-insulelor deoarece acest fapt va determina îngreunarea utilizării eco-insulelor, respectiv a trapelor de acces.

Condiții de depozitare:

Pentru eficiența campaniei, cetățenii sunt rugați să depoziteze deșeurile ordonat, într-un loc accesibil, fără a bloca trotuare, căi de acces sau traficul rutier, și să nu abandoneze alte tipuri de deșeuri (deșeuri reziduale, menajere, deșeuri din construcții și demolări etc.) în cadrul acestei acțiuni. 

Deșeurile trebuie depozitate cu o zi înainte de data programată sau cel târziu până la ora 08:00 în ziua colectării, în funcție de zona în care locuiți. Colectarea se va realiza eșalonat, pe cartiere, conform unui calendar prestabilit, iar echipele de salubrizare vor interveni o singură dată pe fiecare stradă, exclusiv în ziua alocată acelei zone.

Atenție! Deșeurile depozitate după trecerea echipelor de colectare vor fi considerate abandonate, iar persoanele responsabile pot fi sancționate contravențional, conform legislației în vigoare, pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor pe domeniul public.

Pentru a evita orice neplăceri, vă rugăm să respectați programul anunțat și condițiile de depozitare stabilite în cadrul campaniei.

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0257-281-850 interior 261 – Compartimentul Amenajare și Întreținere Spații Verzi, Mediu – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban. 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției