Consilierii județeni au aprobat, în unanimitate de voturi, în ședința de astăzi, modificarea organigramei și scoaterea la concurs a 20 de posturi. Este vorba despre șase posturi de asistenți medicali, 12 de infirmieri și două de registratori medicali. Posturile sunt distribuite pe secții precum gastroenterologie, pediatrie, ortopedie medicina muncii, medicină internă dar și în Blocul Operator sau în Unitatea de Primire Urgențe.
„Apreciez votul acordat astăzi, de consilierii județului Arad deoarece, modificarea organigramei și mai apoi organizarea concursurilor pentru ocuparea aceste posturi înseamnă pentru colegii noștri – asistenți medicali și infirmieri – un pas mic spre normalitate, un ajutor în condițiile în care multe dintre secții funcționează cu numărul minim de angajați, prevăzut în legislația în vigoare, sau chiar sub normativul minim. Lipsa de asistenți medicali și de infirmieri este resimțită de către pacienți pentru că, datorită numărului mare de paturi pe care un asistent și un infirmier le are în grijă, aceștia nu reușesc să răspundă solicitărilor bolnavilor atât de prompt pe cât și-ar dori”, a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.
Ma interesează postul
când este concursul?
Mi ar face placere sa pot participa la concurs !
Sunt interesata pentru postul de registrator medical.
Informații despre concurs unde se pot găsi ?
Mulțumesc frumos !
Buna dimineața. Mă numesc Costoi Corina. mă interesează postul de inregistrator
Ma interesează că și infirmiera
Ma interesează post infirmiera
Mulțumim.
Doamne ajută 🙏
Bună ziua, mă interesează postul de infirmiera.
Mă bucur foarte mult și pe mine mă interesează un post de infirmieră m-aș bucura foarte mult. să obțin un post.
Mă bucur foarte mult pentru posturi măr interesa și pe mine cum să proce dez unde se depune dosarul
Mar interesa un post de Infirmieră
Bună ziua mar interesa și pe mine un post de Infirmieră debutant .
Doresc să îmi depun și eu dosarul pentru postul de Infirmieră în ce dată se poate depune ?