Un bărbat de 37 de ani, din județul Caraș-Severin, a fost surprins conducând un autoturism radiat din circulație pe raza localității Șagu. În mașină se afla și o femeie de 25 de ani, din județul Timiș.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul nu mai figurează ca fiind înmatriculat, motiv pentru care a fost deschis dosar penal.
Bărbatul este cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.