În data de 05.11.2025, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în Arad, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii în formă continuată şi înșelăciune în formă continuată.
În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că suspecta P.A.C, în vârstă de 24 de ani din Arad, în perioada 2024-2025, nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, a desfășurat profesia de medic estetician, fără drept de liberă practică, realizând în cadrul unui salon de înfrumuseţare din municipiu, intervenții de injectare cu acid hialuronic la nivelul buzelor (proceduri de mărire a buzelor), pomeților şi augmentare bărbie, obținând, totodată, foloase patrimoniale injuste reprezentate de contravaloarea actelor medicale efectuate fără drept.
Ca urmare a percheziţiilor efectuate, au fost ridicate un telefon mobil, mai multe fiole cu acid hialuronic şi fiole cu alte substanţe necesare procedurii de augmentare buze, mai multe seringi cu ace, precum şi agende şi înscrisuri necesare documentării întregii activităţi infracţionale.
Menţionăm că acţiunea face parte din cadrul „Operaţiunii Jupiter” derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a beneficiat de sprijinul lucrătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Arad.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Pasca Adelina…