La Guvern se lucrează intens pentru a găsi soluții prin care statul român să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil, companie rusească intrată sub sancțiunile americane. Termenul limită este 21 noiembrie, iar România este într-o cursă contra cronometru, pentru că încetarea producției la rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploiești ar însemna un dezastru economic, informează Antena 3 CNN.
Conform surselor guvernamentale, se pregătește preluarea Lukoil printr-o Ordonanță de Urgență sau printr-o altă variantă, scopul fiind de a menține funcțională rafinăria Petrotel.
În prezent, rafinăria celor de la Lukoil asigură aproximativ 20% din totalul carburantului de pe piața românească, iar lipsa acestuia ar duce la o explozie a prețurilor. Analiștii consideră că prețul motorinei ar putea depăși 9 lei și chiar să ajungă la 10 lei/litru.
sursa: stiripesurse