România plătește în prezent cel mai ridicat preț la energie din Uniunea Europeană raportat la veniturile populației, iar această situație apasă puternic pe bugetele familiilor cu venituri reduse. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat în plenul Camerei Deputaților, în timpul moțiunii simple depuse împotriva sa, principalele motive care au dus la această criză.

Potrivit ministrului, politicile incoerente din ultimii 15 ani reprezintă cauza principală a costurilor ridicate. România a adoptat una dintre cele mai agresive strategii de decarbonizare din UE, asumându-și închiderea majorității centralelor pe cărbune până la finalul anului 2025, spre deosebire de țări precum Polonia sau Germania, care au termene mult mai îndepărtate – 2038, respectiv 2049.

Această decizie a dus la eliminarea a aproximativ 7.000 MW din capacitățile de producție pe gaze și cărbune, energie de bază necesară stabilității sistemului. În același timp, România a instalat circa 6 GW în panouri fotovoltaice, însă fără niciun sistem de stocare, ceea ce face ca producția să fie instabilă și insuficientă în lipsa soarelui.

Ministrul a mai subliniat că finanțarea proiectelor energetice a fost fragmentată, fiind distribuită între șase ministere și peste 40 de programe distincte, adesea cu obiective suprapuse. În plus, regulile din piața energetică au fost „subțiri” și uneori încălcate, ceea ce a creat dezechilibre și speculații.

În prezent, România se confruntă cu un deficit de 1.500 – 2.000 MW aproape constant, lucru care duce la importuri masive și la prețuri ridicate pentru consumatorii finali.

„Toate aceste lucruri au făcut ca astăzi România să plătească aproape cel mai mare preț din Uniunea Europeană atunci când ne raportăm la veniturile oamenilor”, a afirmat Bogdan Ivan în plen.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției