Nu cred că este persoană în Sântana care să poată spune ceva negativ despre Angela Giurgiu. Pe oricine întrebi, părerea este unanimă: “A fost un om extraordinar, care a ajutat enorm. S-a implicat mult în societate și nu a făcut decât bine. În special sportul din orașul nostru va avea de suferit. Este o pierdere pentru intreaga comunitate”.

Angela Giurgiu a plecat la stele.
“Îmi este greu să cred că un om atât de bun, atât de puternic și de luptător cum a fost Angela Giurgiu, de la Sântana, trece atât de repede la cele veșnice.
Mai deunăzi ne bucura cu efervescența sa; pleda pentru persoanele valoroase din jurul său, își punea sufletul în proiectele comunității sale, Sântana.
Vestea că are o boală grea a făcut-o să fie și mai determinată, să se mențină activă și tonică pentru cei din jur. S-a străduit să nu transmită suferință, ci forță.
Tratamentul nu a frânt-o. Până în ultima perioadă a rămas implicată și atentă nu atât la propriile sale griji și nevoi, cât mai ales la binele celorlalți. Ne va lipsi vocea ei rațională, ne vor lipsi argumentele sale.
A plecat un om bun.
Mi-aș dori ca trecerea sa prin această lume să îi inspire pe cât mai mulți. Dumnezeu să vă aibă în paza Sa, doamna Angela!”, a transmis și Iustin Cionca, președintele Consiliul Județean Arad.

Dumnezeu să o odihnească și să-i întărească minunata familie!

Lasă un răspuns

Recomandările redacției