BREAKING NEWS: Artan, solistul trupelor Timpuri Noi și Partizan, a murit. Avea 64 de ani.
Momentan nu este cunoscută cauza decesului.

Artan a marcat istoria rockului românesc, alături de Timpuri Noi, fiind una dintre vocile remarcabile care și-au pus amprenta pe hituri precum „Vecina” sau „Adeline”.

Recent, aflat în stare de ebrietate, acesta a hărțuit o tânără de 18 ani, pe care a sărutat-o fără acordul ei.

Adrian Pleşca, fostul solist de la Timpuri Noi, cunoscut publicului larg drept „Artanu” a murit. Potrivit primelor informaţii, Plesca ar fi suferit un AVC. Adrian Pleşca avea 64 de ani.

Porecla „Artan” i-a fost dată la vârsta de 7 ani de un vecin mai mare din cartierul Titan și a devenit, în timp, identitatea sub care avea să fie cunoscut de o țară întreagă. Crescut într-un București gri, într-o epocă în care libertatea era controlată, Artan își petrecea orele în parc, ceea ce, spunea el cu umor, i-a afectat serios disciplina de studiu.

A urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Politehnicii București, dar drumul său academic a fost anevoios. Repetențiile frecvente nu erau cauzate de lipsa capacității, ci de pasiunea devoratoare pentru muzică. În plină perioadă de formare a trupei Timpuri Noi, petrecea chiar și 12 ore pe zi în sala de repetiții. A rămas repetent de trei ori, însă a reușit, în cele din urmă, să își finalizeze studiile „mai mult prin muncă, mai puțin prin învârtit examene”, spunea el cu autoironie.

În anii ’80, Timpuri Noi devenea una dintre cele mai nonconformiste formații din România. Cu versuri îndrăznețe și ironice, grupul se remarca rapid în peisajul underground. Concertele din Club A deveneau legendare, iar Artan, cu vocea sa distinctivă și energia sa, un simbol al rockului cu tentă contestatară. Într-o perioadă în care libertatea de exprimare era drastic limitată, Timpuri Noi oferea publicului o formă de evadare prin muzică.

După 1990, formația a cunoscut o consacrare largă, marcând tranziția către un nou val al muzicii românești. În paralel, Artan a fost și membru al Corului Radio timp de două decenii (1990-2011), o dovadă a versatilității sale artistice, îmbinând armonios rockul alternativ cu rigoarea muzicii clasice, conform Observator News.

Artan rămâne și astăzi o voce puternică în cultura muzicală românească, un simbol al rezistenței prin artă, al nonconformismului sincer și al curajului de a cânta altfel într-o lume care, adesea, vrea să sune la fel.

 

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției