Un nou tren operat de Helrom oferă o alternativă la aglomerația și controalele de pe şoselele care leagă România de Germania.

Un alt avantaj este cel al taxelor de drum în continuă creştere, contribuind la o mai bună planificare a timpului de lucru pentru şoferi, din ce în ce mai puţin disponibili pe piață și mai puțin atrași de programe de lucru care depășesc 3-4 săptămâni departe de familie, potrivit traficmedia.ro.
HELROM, unul dintre cei mai inovatori operatori intermodali din Europa, își extinde rețeaua prin lansarea unei noi rute feroviare între terminalul Afluent Arad South și hub-ul HELROM din Düsseldorf. Serviciul va deveni operațional la finalul lunii ianuarie 2026 și este conceput pentru a oferi transportatorilor români o alternativă stabilă, eficientă și semnificativ mai puțin poluantă decât transportul rutier exclusiv.
Introducerea noii rute a fost impulsionată de cererea tot mai mare pentru soluții de transport predictibile pe relaţia România-Germania și Benelux, în contextul congestiilor rutiere și al presiunilor de mediu. HELROM anunţă timpi de tranzit stabili, comparabil cu tranzitul pe rutier pe un șofer, și o reducere semnificativă a emisiilor de CO2, poziționând serviciul ca o soluție adaptată atât nevoilor comerciale, cât și obiectivelor ESG ale companiilor.
Sursa: clubferoviar

Lasă un răspuns

Recomandările redacției