Lucrările la proiectul care prevede extinderea rețelei de apă și canal menajer în localitățile Lipova și Șoimoș, vor fi reluate, începând cu data de 15.12.2025, conform ultimei informări transmise la Primăria orașului Lipova din partea constructorului INTECO HOLDING.

Aceste lucrări au fost demarate în urmă cu câteva luni, dar ca urmare a modificărilor legislative și altor factori privind sursele de finanțare ale proiectului independenți de administrația locală a orașului Lipova, au fost sistate pentru o perioadă nedeterminată.

Însă, din fericire, lucrurile s-au clarificat într-un timp relativ scurt și lucrările vor fi reluate începând cu data de 15 decembrie a anului curent.

“Știm cât de greu a fost să fie posibilă implementarea acestui proiect în zona Șoimoș precum și cât de așteptat și important este acest proiect pentru comunitatea din Lipova și cu precădere pentru zona Șoimoș și nu putem decât să ne bucurăm foarte mult că lucrurile au intrat pe făgașul normal și proiectul va putea fi continuat, iar lucrările vor merge înainte într-un ritm susținut, întreg proiectul fiind unul foarte complex”, susține Florin Pera, primarul orașului Lipova.

Proiectul de „Extindere rețea de apă și canal menajer în localitățile Lipova și Șoimoș” este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare totală de 29.192.546,80 lei, sumă din care peste 28 de milioane de lei este solicitată de la bugetul de stat, în timp ce diferența va fi partea de cofinanțare care revine Primăriei Lipova.

“La fel ca și în cazul celorlalte proiecte derulate în orașul Lipova, vom continua să facem tot ce este necesar pentru a duce la finalizare toate lucrările demarate, indiferent de provocările întâmpinate pe parcurs.

Alături de o echipă extrem de puternică, determinată și muncitoare cărora le mulțumesc pentru toată implicarea și cu ajutorul bunului Dumnezeu, acest proiect și toate celelalte vor fi realizate în totaliate pentru orașul Lipova și cetățenii săi!“, susține primarul Florin Pera.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției