Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că autoritățile lucrează în prezent la cinci scenarii pentru a preveni creșterea prețului carburanților în România până la pragul de 10 lei pe litru. Una dintre măsurile analizate este reducerea accizei la benzină și motorină.
Potrivit ministrului, decizia finală va depinde de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu și de situația din Strâmtoarea Ormuz, o zonă cheie pentru transportul petrolului la nivel mondial.
„Avem cel puțin cinci scenarii care sunt în lucru în momentul de față, inclusiv cel referitor la reducerea accizei la motorină și benzină. Totul depinde de dinamica războiului din Orientul Mijlociu”, a afirmat ministrul.
Declarația vine în contextul în care cotațiile internaționale pentru petrolul Brent crude oil și pentru tona de motorină au atins niveluri record, ceea ce pune presiune pe prețurile carburanților în întreaga lume.
Ministrul a subliniat că Guvernul încearcă să evite depășirea pragului de 10 lei pe litru. „Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”, a spus acesta.
În paralel, autoritățile analizează și un scenariu prin care sprijinul să fie acordat doar anumitor categorii profesionale, cele mai afectate de scumpirea combustibililor. Este vorba în special despre transportatori și agricultori, având în vedere că în această perioadă începe o activitate intensă în agricultură.
Totuși, reducerea accizei nu este susținută de președintele Nicușor Dan, care s-a declarat anterior împotriva unei astfel de măsuri.
Ministrul Energiei a precizat că statul nu poate interveni direct prin plafonarea prețurilor, însă poate utiliza instrumente fiscale pentru a reduce impactul asupra populației și asupra sectoarelor economice afectate.
Deciziile finale privind scenariile analizate ar putea fi luate la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.