Prin ordonanța din data de 24.03.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.F.A. în vârstă de 46 de ani, din Arad, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.

În esenţă, s-a reţinut că, în data de 23.03.2026, în jurul orei 17.15, inculpatul G.F.A. a condus pe drumurile publice din Arad, autoturismul marca Dacia, fără a deține permis de conducere și, totodată, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În aceste împrejurări, pe strada Profesor Doctor Aurel Ardelean, inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier în care a acroşat un pieton.

Având în vedere că inculpatul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest tip Drager, rezultând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean Arad – Unitatea de Primiri Urgențe, fiindu-i recoltate probe biologice. 

Astfel cum reiese din Buletinul de analiză toxicologică eliberat de către Serviciul de Medicină Legală Arad, la ora 18.19, inculpatul a avut o alcoolemie de 1,71 gr/l alcool pur în sânge, iar la ora 19.19 a avut o alcoolemie de 1,48 gr/l alcool pur în sânge.

În data de 24.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acetuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Recomandările redacției