Un bărbat de 37 de ani și-a bătut concubina cu pumnii, picioarele și cu un baston, în zona capului, pentru că l-a enervat
Distribuie articolul:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus
punerea în mişcare a acţiuniipenale faţă de inculpatul B.C.A., în vârstă de 37 de ani din Arad, pentru violență în familie.
Inculpatul B.C.A., în data de 24.03.2026, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla în locuinţa comună din Arad, pe fondul unui conflict spontan şi al
consumului de substanţe psihoactive, a lovit–o cu pumnul, picioarele şi cu un baston telescopic în
zona capului şi a membrelor, pe concubina sa, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat
pentru vindecare un număr de 4-6 zile de îngrijiri medicale. În data de 25.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.