Pompierii intervin la un accident rutier în municipiul Arad, Bulevardul Revoluției, zona Ziridava, posibil victimă încarcerată.
La locul evenimentului se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamenului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului se deplasează și o ambulanță SAJ.
Update
În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme printre care unul este răsturnat.
În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente, cooperante, o victimă este încarcerată în autoturismul răsturnat.
Actualizare
Pompierii militari au acționat pentru extragerea victimei de sex feminin din autoturismul răsturnat și au predat-o echipajelor medicale.
Ambele victime au fost preluate de către echipajele medicale și sunt evaluate la fața locului.
Update 3
Victima de 19 ani a suferit o plaga penetranta abdominal. A fost preluata de Smurd Arad.
UPDATE 4
În urma evaluării medicale, victima de sex feminin extrasă din autoturismul răsturnat este transportată la spital, iar cea de a doua victimă, de sex masculin, refuză transportul la spital.
Pompierii militari arădeni asigură și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
