Locatarii blocului cunoscut drept blocul de la Libelula, situat în zona ultracentrală a municipiului Arad, se confruntă de mai mult timp cu o problemă gravă care le afectează zilnic confortul, sănătatea și siguranța locuirii.

Potrivit locatarilor, subsolul imobilului se află într-o stare deplorabilă din cauza țevilor vechi și deteriorate, din care se scurg permanent ape uzate. În anumite momente, sistemul de canalizare refulează, iar în subsol ajung inclusiv materii fecale. Din această cauză, în întregul imobil persistă zilnic un miros greu de suportat, care pătrunde inclusiv în apartamente și pe casa scării.

În plus, acumularea constantă de apă în subsol ridică îngrijorări serioase și în ceea ce privește structura clădirii, existând temeri că, în timp, aceasta ar putea fi afectată. În eventualitatea unui cutremur, o astfel de situație ar putea amplifica riscurile pentru siguranța locatarilor.

Problema nu se oprește însă aici. Din cauza apei stagnante, casa scării este plină de țânțari, ceea ce creează disconfort și un potențial risc pentru sănătate. Nici exteriorul imobilului nu a scăpat de probleme, zona fiind puternic afectată de ciori, care au ciugulit o mare parte din izolația termică a blocului, realizată din ampora (polistiren), deteriorând fațada clădirii și afectând eficiența termoizolației.

Locatarii spun că au fost făcute numeroase sesizări către autorități, însă până în prezent nu au fost luate măsuri eficiente pentru rezolvarea situației.

Oamenii solicită intervenția urgentă a instituțiilor responsabile pentru curățarea subsolului, repararea sistemului de canalizare, dezinsecție, precum și pentru remedierea problemelor de la exteriorul clădirii, subliniind că este normal ca oamenii să poată trăi în condiții decente, mai ales într-un bloc situat în centrul orașului.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției