„Sezonul sărbătorilor, că e Paștele, că e Crăciunul, vine la pachet cu cheltuieli foarte consistente”, spune consultantul financiar Adrian Asoltanie pentru Digi24, care avertizează că, în contextul scumpirilor din această perioadă, românii sunt nevoiți fie să plătească mai mult, fie să pună mai puține produse în coșurile de cumpărături. El estimează că bugetul pentru masa de Paște poate ajunge la 800-1.000 de lei pentru o familie și atrage atenția că urmează „o perioadă cu foarte mari provocări”, conform Digi24.
„În condițiile în care multe alte lucruri s-au scumpit, inclusiv masa de Paște, estimarea mea este că la o familie cu 4 persoane, 2 adulți cu 2 copii, cheltuielile de Paște cu masa, în principiu, s-ar putea duce undeva în jur de 800-1.000 de lei pe familie”, a declarat Adrian Asoltanie într-o intervenție la Digi24.
Acesta a atras atenția că suma poate crește și mai mult, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum din ultimii ani. „Evident că există situații în care peste asta se adaugă cadourile de Paște. Și aici e o schimbare culturală, în sensul că românii se îndepărtează destul de mult de semnificația adevărată a Paștelui și pare că ne ducem mai degrabă către Crăciun, adică tratăm Paștele mai degrabă ca o ocazie pentru cadouri din ce în ce mai scumpe”, a explicat consultantul financiar.
Sursa: Digi24