O tânără din municipiul Arad este de negăsit de aproximativ 10 zile, după ce, în seara de 3 aprilie 2026, a plecat de la domiciliu către locuința iubitului său și nu a mai revenit.

Cei apropiați spun că, de la momentul plecării, nu au mai reușit să ia legătura cu aceasta, iar lipsa oricărui semn de viață le provoacă o îngrijorare tot mai mare.

Tânăra are aproximativ 170 de centimetri înălțime, cântărește în jur de 63 de kilograme și are o constituție slabă. Are părul șaten, drept și lung, fața ovală și ochii căprui. Un semn distinctiv este faptul că poartă ochelari de vedere.

La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu colanți negri, bluză neagră, bocanci negri și un palton maro.

Potrivit celor apropiați, tânăra suferă de o afecțiune de natură psihiatrică, ceea ce face ca situația să fie cu atât mai delicată.

Cei care au văzut-o sau pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugați să anunțe de urgență apropiații acesteia. Orice detaliu poate fi important pentru găsirea tinerei.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției