Un bărbat de 28 de ani, din Ineu, a fost depistat în seara zilei de 13 aprilie, în jurul orei 22:00, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Moțiori.
În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat procedura.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul prelevării de probe biologice, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.