Un ultim omagiu — Ioan Marin Sidea, directorul Stației Hidrografice Ineu.
Timp de 35 de ani, Nelu Sidea și-a dăruit viața hidrologiei. A pornit cu modestie, ca tehnician hidro, și a urcat, pas cu pas, prin muncă și devotament, până la conducerea Stației Hidrologice Ineu. O carieră întreagă pusă în slujba unui lucru esențial și adesea nevăzut — veghea hidrologică.
A fost un om dedicat și ordonat, care și-a condus echipa cu fermitate și respect, dar mereu cu zâmbetul pe buze. Cei care l-au cunoscut au găsit mereu în el sprijin fiind prezent în momentele grele, corect în toate împrejurările, cald cu cei din jur.
“Plecarea lui lasă un gol adânc, atât în instituție, cât și în inimile celor care au avut privilegiul să lucreze alături de el.
Drum lin, Nelu. Te vom purta cu noi, în amintire și în recunoștință.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!”, transmite echipa Apele Române Crișuri.