Zeci de copii au trăit bucuria inaugurării parcului de joacă din localitatea Gurahonț. Un loc modern, amenajat special pentru cei mici, cu tot felul de tobogane, leagăne, aparate speciale pentru joacă, culoare, băncuțe pentru părinți sau bunici, tartan pe jos pentru siguranța celor mici și multe alte minuni.
Parcul a fost inaugurat în prezența autorităților locale, județene, mediului de afaceri, părintele paroh, Cetatea Voluntarilor, părinți și bineînțeles foarte mulți copii.
Gazda evenimentului, primarul Flavius-Beniamin Moț, ne-a declarat: “Parcul de joacă a fost construit inițial în 2023, în parteneriat cu Cetatea Voluntarilor și cu sprijinul domnului Adrian Șimon și a doamnei Ardenița Medințu. Suprafața a fost mai mică decât cea din prezent, iar în anul 2024, când am preluat mandatul în noiembrie, am demarat procedurile pentru a intra în legalitate cu parcul, pentru că nu avea avizele necesare funcționării. Am luat legătura cu un proiectant, am efectuat demersurile necesare intrării în legalitate și, în primăvara anului 2025, am început construirea parcului cu Gospodăria Comunală Gurahonț SRL, pentru ca lucrările să fie finalizate în primăvara anului 2026. Proiectul a fost finanțat de către Primăria Gurahonț, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad.
Au fost amenajate inclusiv trotuarele si căile de acces, toaleta – pentru că nu exista în proiect, precum si spațiile verzi”.
Prezent la eveniment, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: “Este o investiție care a necesitat foarte mulți bani și implicare din partea tuturor, ne-am confruntat cu tot felul de piedici până să ne bucurăm de ceea ce vedem astăzi aici.
Este un parc cum nu prea am văzut în orașele din județul nostru.
Merită efortul, iar prezența numeroasă a copiilor, precum și fericirea care se citește pe fețele lor spune totul. Parcul este al lor, investim în viitor și se pare că Gurahonțul îl are asigurat”.
Președintele Consiliului Județean a mai declarat: “În preajma Zilei Internaționale a Copilului, acest loc reprezintă un adevărat cadou pentru copiii din Gurahonț: un spațiu de joacă modern, cum nu se regăsește în multe orașe, în care cei mici să se joace, să socializeze și să creeze amintiri frumoase.
Felicitări domnului primar Beniamin Mot pentru implicare și perseverență, Asociației „Cetatea Voluntarilor” și sponsorilor care au făcut posibil acest proiect!
Le doresc copiilor să se bucure din plin de acest loc minunat, iar comunității din Gurahonț să aibă parte de cât mai multe proiecte de succes!”.
Live pe pagina de Facebook a Glasul Aradului.
IMG_3184 IMG_3183
IMG_3191
