În ultima săptămână, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație rutieră din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au desfășurat activități pentru gestionarea eficientă a unor categorii de persoane, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de ordine publică și 154 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Codului Rutier.

În domeniul ordinii publice, 68 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, principalele abateri constatate fiind apelarea la mila publicului, consumul de alcool pe domeniul public, practicarea prostituției, tulburarea liniștii publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii și expresii jignitoare către trecători și polițiști locali, conflicte cu agenții de pază, alarmarea fără motiv întemeiat a organelor de ordine publică și refuzul de legitimare.

În perioada de referință, polițiștii locali au avut 94 de interacțiuni cu persoane fără adăpost. Într-unul dintre cazuri, a fost solicitată intervenția unui echipaj medical, persoana fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

De asemenea, au fost aplicate:

  • 13 sancțiuni pentru nemenținerea curățeniei pe domeniul public, conform prevederilor HCLM nr. 297/2015; 
  • 2 sancțiuni pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, cu încălcarea prevederilor HCLM nr. 162/2006; 
  • 1 sancțiune pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun; 
  • 25 de sancțiuni în baza Legii nr. 92/2007, călătorilor care nu dețineau titluri de călătorie valabile în mijloacele de transport în comun. 

Totodată, în perioada analizată, polițiștii locali au participat la cinci acțiuni comune desfășurate împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean și alte instituții partenere.

În ceea ce privește circulația rutieră, din totalul sancțiunilor aplicate pentru încălcarea Codului Rutier, 16 au vizat nerespectarea normelor legale de către persoane care utilizau trotinete sau biciclete.

Activitatea Poliției Locale Arad nu se rezumă însă la aplicarea sancțiunilor. Un echipaj de ordine publică aflat în serviciu permanent, care asigură suport operațional tuturor compartimentelor din cadrul DGPL Arad a intervenit prompt în dimineața zilei de 7 iunie, în jurul orei 04:00, după ce a surprins în timpul patrulării producerea unui accident rutier pe Calea Timișorii.

Polițiștii locali au gestionat eficient situația până la sosirea echipajelor specializate, solicitând prin apel la numărul unic de urgență 112 intervenția ambulanței, a poliției, a pompierilor și a echipajelor de descarcerare. Prin măsurile adoptate la fața locului, aceștia au contribuit la securizarea zonei și la desfășurarea în condiții de siguranță a intervenției de urgență.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției