Cutremur puternic în Filipine: cel puțin 35 de morți și sute de persoane afectate.

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,8 pe scara Richter, a lovit luni dimineață coasta insulei Mindanao, în sudul Filipinelor, provocând moartea a cel puțin 35 de persoane. Bilanțul victimelor este încă provizoriu și urmează să fie confirmat de agenția națională pentru gestionarea dezastrelor.

Seismul s-a produs la ora locală 07:37 și a declanșat alerte de tsunami în Filipine, Indonezia, Japonia și Australia. Autoritățile au redus sau au anulat avertismentele câteva ore mai târziu, după evaluarea riscurilor.

Cutremurul a provocat pagube importante în mai multe zone. S-au prăbușit cladiri, iar in unele zone au fost raportate alunecări de teren. Potrivit oficialilor filipinezi, cel puțin 134 de persoane au fost rănite, iar aproximativ 10.000 de familii au fost nevoite să își părăsească locuințele.

După seismul principal, au fost înregistrate peste 130 de replici, cu magnitudini cuprinse între 1,3 și 6,7, menținând starea de alertă în regiune.

Mindanao, a doua cea mai mare insulă a Filipinelor, atât ca suprafață, cât și ca populație, este locuită de aproximativ 26 de milioane de oameni.

La scurt timp după producerea cutremurului, autoritățile japoneze au avertizat asupra posibilității apariției unor valuri tsunami de până la un metru înălțime. Valuri au fost detectate și de-a lungul coastelor Indoneziei, Palau și Filipinelor, având înălțimi cuprinse între câțiva centimetri și 1,4 metri.

Filipine se află pe „Cercul de Foc al Pacificului”, una dintre cele mai active zone seismice din lume. În septembrie anul trecut, un seism cu magnitudinea de 6,9 a lovit regiunea Visayas, provocând moartea a peste 70 de persoane.

sursa: Institutul Național pentru Fizica Pământului

Lasă un răspuns

Recomandările redacției