În perioada 08.06.2026 – 10.06.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, au fost oprite pentru control două autoturisme înmatriculate în România, respectiv în Ungaria, conduse de către cetățeni români, în vârstă de 24, respectiv 62 de ani.
Cu ocazia controlului, pe lângă documentele de călătorie, persoanelor li s-a solicitat și permisele de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că unul dintre bărbați nu posedă permis de conducere, iar celălalt are dreptul de a conduce suspendat. Persoanele în cauză, au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.