Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022-2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat, în acest moment, la peste 13.500.000 lei.
În cursul zilei de 11 iunie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 (nouă) locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, la sedii/puncte de lucru ale unor societăți comerciale și domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timiș, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Arad, Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.