Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în cadrul Operațiunii Jupiter 5, în cursul zilei de astăzi au fost desfășurate la nivel național 32 de acțiuni operative, fiind puse în aplicare 56 mandate de percheziții domiciliare și 18 mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităților de parchet din țară, valoarea prejudiciului identificat fiind de 16.052.290 lei.
Dosarele instrumentate vizează infracțiuni de evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, contrafacere, abuz în serviciu, infracțiuni de fals, infracțiuni prevăzute de OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, braconaj cinegetic și braconaj piscicol, amenințare, bancrută frauduloasă, înșelăciune, infracțiuni contra patrimoniului, nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
EVAZIUNE FISCALĂ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Dâmbovița au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița și 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 782.600 lei.
Din probele administrate rezultă că, în luna august 2025, o societate a efectuat în mod repetat operaţiuni în conturile societăţii cu scopul de a diminua patrimoniul acesteia şi de a-şi însuşi în interes personal sume de bani aparţinând firmei, având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Constanța au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară (Iași-1, Galați-1), într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 1.805.030 lei.
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă faptul că, în perioada 2018-2024, o societate a înregistrat și a declarat operațiuni nereale, în scopul disimulării proveninței legale a bunurilor comercializate și a diminuării TVA de plată la bugetul de stat, creând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Timiș au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Timiș, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu estimativ de 777.279 lei.
În acest context, se constată că, în urma controlului efectuat, o societate comercială figura cu debite neachitate la bugetul statului reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Timiș au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Timiș, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu estimativ de 1.078.000 lei. În fapt, o societate comercială a reținut, însă nu a achitat, în termenul de cel mult 60 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale cu reţinere la sursă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Timiș au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Timiș, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu estimativ de 525.000 lei. Din materialul probator reiese că, în perioada 2024-2025, o societate a reţinut, însă nu a achitat, în termenul de cel mult 60 de zile de la data scadentă, obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă, aferente veniturilor salariale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Cluj – S.I.C.E. au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Cluj și 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 204.052 lei.
Din probele administrate rezultă că reprezentanţii unei societăți cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, având ca obiect principal de activitate “fabricarea altor articole de îmbrăcăminte”, figurează cu debit datorat bugetului general consolidat, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinerea la sursă, neachitate, pentru care la data de 31.03.2025, termenul de scadenţă prevăzut de lege era depăşit cu mai mult de 60 de zile. Mai mult, reprezentanţii nu au depus documentele contabile în urma solicitării de predare a acestora în baza ordonanţei organelor de cercetare penală.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Buzău – S.I.C.E. au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Buzău și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 45.505 lei.
În fapt, din cercetările efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada octombrie 2023 – decembrie 2024, suspectul, în calitate de administrator al unei societăți, a reținut și nu a achitat în cel mult 60 de zile de la scadență impozite și contribuții cu reținere la sursă în valoare totală de 45.505 lei. Mai mult, pentru a se stabili în ce măsură contribuțiile cu reținere la sursă au fost reținute/încasate și neplătite, au fost solicitate în mod repetat, prin ordonanțe de predare, documentele de evidență contabilă ale societății, însă administratorul a refuzat să le predea.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Hunedoara – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 69.324 lei. Din probatoriu reiese că o societate având ca obiect de activitate instalarea de aparate aer condiționat a reținut şi nu a achitat către bugetul de stat contribuțiile aferente veniturilor salariale (CAS, CASS etc.) pentru perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Bihor – S.I.C.E. au pus în executare 5 mandate de aducere şi au aplicat sechestre asiguratorii, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 2.000.000 lei.
Din cercetări rezultă că, în perioada 2020-2024, reprezentanții a 16 firme au creat un circuit evazionist complex în domeniul construcțiilor de terenuri sintetice de sport prin neînregistrarea în contabilitatea directă a firmei beneficiare a lucrărilor achiziționate cu precădere de la primării, ci în contabilitatea a 15 firme fantomă, menținând firma beneficiară la nivel de microîntreprindere cu scopul prejudicierii bugetului de stat.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Cluj – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 1.525.006 lei.
În fapt, reprezentanţii unei societăți cu sediul social în mun. Cluj-Napoca, cu obiect principal de activitate „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, figurează cu un debit datorat bugetului general consolidat, în sumă totală de 388.401 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinerea la sursă, neachitate, pentru care la data de 31 martie 2025, termenul de scadenţă prevăzut de lege era depăşit cu mai mult de 60 de zile, producând un prejudiciu de 1.525.006 lei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Teleorman – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 87.662 lei.
Potrivit datelor disponibile, în perioada martie 2022 – august 2025, administratorii unei societăți nu au plătit la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Teleorman – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 2.098.956 lei.
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă că, în perioada 25.04.2024-13.11.2024 inspectorii din cadrul Direcţiei regionale antifraudă fiscală 3 Alexandria au efectuat verificări la o societate, în urma cărora s-a constatat faptul că reprezentanţii acesteia nu au procedat la plata contribuţiilor cu stopaj la sursă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Harghita – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală – stopaj la sursă, cu un prejudiciu de 326.473 lei.
Din ansamblul probelor administrate rezultă că o persoană juridică cu sediul social într-o comună din judeţul Harghita a reţinut şi nu a efectuat plata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor datorate, creând bugetului de stat un prejudiciu total în valoare de 326.473 lei reprezentând impozit pe salarii, CAS angajat, sănătate angajat.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Harghita – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 279.674 lei.
Din cercetările efectuate rezultă că administratorul unei societăți a efectuat, în perioada 2023-2024, mai multe exploatări de agregate minerale, fără a deține permis valabil de exploatare, ulterior comercializând agregatele către diferite societăți de pe teritoriul național, fără a înregistra veniturile astfel obținute și sustrăgându-se de plata obligațiilor fiscale.
COD FISCAL
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești și ofițerii de poliție judiciară din cadrul SICE Ialomița au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în București și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.
În fapt, o persoană deţine şi comercializează țigarete pe care nu este aplicat timbrul fiscal emis de autoritățile române, pe raza municipiului Feteşti şi a comunelor limitrofe, în scopul sustragerii de la plata accizei, impozitelor şi taxelor către bugetul de stat.
CONTRAFACERE
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Covasna au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Covasna, într-un dosar penal privind infracțiuni de punere în circulație de produse contrafăcute.
Din înscrisurile existente la dosar reiese că o persoană, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, comercializează articole de îmbrăcăminte, purtând o marcă identică sau similară cu alte mărci înregistrate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Tulcea au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Tulcea, într-un dosar penal privind infracțiuni de punere în circulație de produse contrafăcute.
Din probele administrate reiese că o persoană comercializează, în cadrul punctului de lucru al societății pe care o administrează, parfumuri și haine susceptibile a fi contrafăcute, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Aceasta promovează produsele susceptibile a fi contrafăcute în mediul online, folosind platformele de socializare Facebook și Instagram.
INFRACȚIUNI DE SERVICIU
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Ialomița au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul București și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale.
Din probatoiu a reieșit că reprezentanții unei societăți comerciale au depus la Biroul pentru Imigrări Ialomiţa trei cereri de eliberare a avizului de angajare pentru cetățeni din Egipt, Bangladesh şi Pakistan, la care au atașat certificate de atestare fiscală care nu corespund adevărului, conținutul acestora fiind alterat.
INFRACȚIUNI DE MEDIU
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa împrecună cu ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Harghita – S.A.E.S.P. au pus în executare 2 mandate de aducere în două dosare penale având ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 66 alin.1 lit.g şi alin.2 lit.c din O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor (activităţi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz în lipsa autorizaţiei de mediu).
În fapt, o societate a colectat butoaie de ulei uzat și vehicule scoase din uz, pe care le-a depozitat necorespunzător pe sol și nu le-a eliminat din mediul înconjurător.
BRACONAJ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin şi ofiţerii de poliţie din cadrul IPJ Mehedinți – Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în județul Mehedinți, într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni de braconaj cinegetic și nerespectarea regimuluil armelor și munițiilor.
Din probele admnistrate a rezultat faptul că cinci persoane dețin ilegal arme de vânătoare, cu care desfășoară activități de braconaj cinegetic pe raza fondurilor de vânătoare administrate de A.J.V.P.S. Mehedinți.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Bihor – S.A.E.S.P. au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în două dosare penale având ca obiect infracțiuni de braconaj cinegetic – art. 42 din Legea nr. 407/2006 şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
În primul dosar, s-a constatat faptul că, în noaptea de 06/07 iunie 2026 o persoană necunoscută a braconat un exemplar de porc mistreţ.
În cel de al doilea dosar există indicii privind faptul că o persoană suspectă ar deţine ilegal o armă letală cu care braconează pe raza mai multor fonduri cinegetice.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin şi ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Mureş – Serviciul de Ordine Publică au pus în executare 6 mandate de percheziție într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni de braconaj piscicol – art. 56 lit.b şi f din Legea nr. 176/2024.
La data de 18.12.2025, IPJ Mures a fost sesizat de catre AJVPS Mureș cu privire la faptul că persoane neidentificate practică pescuitul prin metode ilegale, pe râul Mureș.
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IPJ Brașov – Poliția Municipiului Codlea au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Brașov și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de amenințare și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Din cercetări reise că faptuitorul proferează amenințări cu acte de violență la adresa unei persoane, prin utilizarea unor arme, în mediul online.
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONILUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Constanța au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Constanța, într-un dosar penal privind infracțiuni de bancrută frauduloasă, cu un prejudiciu estimativ de 1.253.224 lei
Din probatoriu a rezultat că administratorul unei societăți comerciale de pe raza județului Constanța, aflată în procedura de insolvență, în scopul fraudării creditorilor acesteia, a ascuns activul societații prin nepredarea către lichidatorul judiciar a bunurilor și sumelor de bani din gestiunea societății.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Drobeta Turnu Severin și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Mehedinţi – S.I.C.E. au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în județul Timiş și 1 mandat de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de abuz de încredere, cu un prejudiciu de 187.000 lei.
Din materialul probator rezultă faptul că, în perioada 15.01.2025 – 20.01.2025, în calitate de conducător auto al unei societăți, o persoană și-a însușit pe nedrept două biciclete cu ocazia unui transport având ca loc de încărcare sediul social al unei societăți din municipiul Timișoara, județul Timiș, şi două locuri de descărcare, unul în Austria și celălalt în Germania.
De asemenea, în perioada 14.05.2025 – 16.05.2025, aceeaşi persoană, în calitate de administrator și angajat al unei alte societăți, și-a însușit pe nedrept șapte biciclete cu ocazia unui transport având ca loc de încărcare sediul aceleiași societăți din Timișoara şi două locuri de descărcare în Germania.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Buzău – S.I.C.E. au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Buzău într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în anul 2022, suspectul a oferit spre vânzare către diverși clienți autoturisme second-hand cu defecțiuni tehnice, folosind contracte de vânzare-cumpărare și certificate de atestare fiscală nereale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Cluj – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii, într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un prejudiciu de 60.000 lei.
În fapt, un bărbat s-a prezentat, în mod nereal drept reprezentant al unei societăți comerciale și ar fi încheiat un contract de prestări servicii pentru lucrări de construcții, determinând o societate beneficiară să achite un avans de 60.000 lei. Lucrările contractate nu ar fi fost executate, cauzându-se un prejudiciu în acest cuantum.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Cluj – S.I.C.E. au aplicat sechestre asiguratorii, într-un dosar penal privind infracțiunea de înșelăciune, cu un prejudiciu de 2.142.505 lei.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în cursul anului 2021, folosind calități mincinoase și alte mijloace frauduloase, suspectul a indus în eroare persoana vătămată (cetățean german de origine română), creându-i reprezentarea că vor derula împreună o afacere profitabilă cu kerosen achiziționat la prețuri avantajoase de la rafinăriile din Rusia, pentru a fi vândut în Olanda, prin două societăți ale suspectului – una cu sediul în Barcelona și subsidiara ei din România cu sediul în Cluj-Napoca, iar pentru a beneficia de rezultatele afacerii îi va transmite persoanei vătămate 49% din capitalul social al firmei românești. Astfel, în cursul lunii iulie 2021, persoana vătămată a transferat în contul personal al suspectului deschis la o bancă Barcelona inițial suma de 400.000 euro cu scopul de finanțare a afacerii, iar apoi încă 35.000 euro pentru achitarea taxelor necesare înregistrării cesiunii la Oficiul Registrului Comerțului. Ulterior, afacerea și cesiunea nu s-au realizat, iar suspectul a cheltuit fondurile în scopuri personale.
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IPJ Brașov – Poliția Municipiului Codlea au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Brașov și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de tentativă la tâlhărie.
Aspectele rezultate din cercetările efectuate indică faptul că, în noaptea de 21/22.03.2026, persoane neidentificate au intenționat să sustragă diverse unelte din incinta unui complex și, fiind surprinși de paznic, i-au aplicat lovituri acestuia, pentru a-și asigura scăparea.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IPJ Brașov – Poliția Stațiunii Râșnov au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Brașov și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat, cu un prejudiciu estimativ de 1.000 lei.
Coroborând probele administrate reiese faptul că, la data de 19.11.2025, pe timpul nopții, persoane necunoscute au sustras o trotinetă electrică din parcarea unui supermarket din localitatea Râșnov.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IPJ Suceava – SIC au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Suceava, într-un dosar penal privind infracțiunea de fraudă informatică, cu un prejudiciu estimativ de 20.000 lei.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2025-2026, persoane necunoscute, folosind clone ale unor carduri de carburant, au efectuat alimentări într-o stație din județul Satu Mare.
NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi şi ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în judeţul Botoşani într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Din materialul probator rezultă faptul că, persoana vizată confecţionează în mod artizanal muniţie la domiciliu.
Operațiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalității la nivel național prin acțiuni coordonate între Ministerul Public și Poliția Română, constând în identificarea și destructurarea grupărilor infracționale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor și a produsului infracțional.
Prin intervenții operative simultane pe întreg teritoriul țării, se urmărește întărirea siguranței cetățenilor, protejarea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de legalitate și încredere în aplicarea legii la nivelul întregii societăți.