Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.A., în vârstă de 41 de ani, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor şantaj în formă continuată şi lovirea sau alte violenţe.
În data de 06.02.2026, respectiv în data de 26.02.2026, prin intermediul aplicaţiei Whatsapp, inculpatul B.A. i-a transmis persoanei vătămate C.D.D. două mesaje audio prin care a constrâns-o psihic, prin ameninţări cu exercitarea unor acte de violenţă îndreptate împotriva sa şi a membrilor săi de familie, cu scopul de a obţine în mod injust suma de 7.000 de lei pe care inculpatul i-a împrumutat-o.
De asemenea, în data de 14.06.2026, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe str. Steagului din Arad, inculpatul B.A. a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate.
Concret, acesta a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele în zona capului, fiindu-i astfel cauzate leziuni traumatice pentru care necesită până în prezent un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Menţionăm faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunile care fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat definitiv în trecut la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri. Acesta a fost liberat condiţionat în data de 06.08.2024, cu un rest de pedeapsă de executat de 119 zile.
În data de 22.06.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.