Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.I.G.I., în vârstă de 25 de ani, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În data de 18.06.2026, în jurul orei 13:30, inculpatul B.I.G.I., profitând de geamul întredeschis al portierei stânga-față al unui autoturism marca Renault ce se afla parcat pe str. Oituz din Arad, a pătruns în interiorul acestuia, de unde a sustras o baterie externă marca Samsung şi o cască hands-free, producându-i astfel persoanei vătămate A.A. un prejudiciu în cuantum de 400 lei.
Ulterior, în aceeaşi dată, în jurul orei 23:30, profitând de portierele neasigurate ale unui autoturism marca Opel ce se afla parcat pe str. Latină din Arad, a pătruns în interiorul acestuia, de unde a sustras un laptop marca Lenovo, accesorii de incendiu și efracție, un flex marca Bosch și două autofiletante marca Bosch, producându-i astfel persoanei vătămate V.R.G. un prejudiciu în cuantum de 6.500 lei.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea care face obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat definitiv în trecut la pedeapsa închisorii tot pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului. Acesta a fost eliberat la termen în data de 06.05.2026.
În data de 20.06.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.