Vineri, 26 iunie, în intervalul 12:00–21:00, județul Arad va fi sub Cod Portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat.
Consiliul Județean atenționează participanții la trafic să respecte legislația în perioada în care se instituie cod roșu sau cod portocaliu de caniculă, pe raza județului Arad. „În perioadele pentru care instituțiile abilitate, datorită temperaturilor ridicate, anunță unul dintre codurile portocaliu sau roșu, valabile pe teritoriul administrativ al județului Arad, se instituie restricții de circulație pe drumurile județene asfaltate din județul Arad aflate în administrarea Consiliului Județean Arad, între orele 12-20, pentru vehiculele rutiere cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone”, susțin reprezentanții Consiliului Județean Arad.
Restricţiile de circulaţie instituite nu se aplică transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturilor în caz de fenomene naturale care afectează căile de comunicații si telecomunicații, zonele locuite și obiectivele de interes național, transporturilor funerare, transporturilor de echipamente de prim ajutor și ajutoare umanitare în cazul unor calamități sau dezastre naturale, transporturilor poștale, transporturilor pentru distribuirea de carburanți, transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor cu vehicule destinate prin construcție tractării vehiculelor avariate și transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării.