Actualizare: 409 persoane vulnerabile au fost relocate din “Dumbrava” lui Pașca din județul Bihor. 38 dintre acestea au ajuns la centre din județul Arad.
Pe baza datelor centralizate de către direcțiile generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și a verificărilor realizate în teren de agențiile județene pentru Plăți și Inspecție Socială, care au vizitat toate locațiile de relocare:
🔹 171 persoane dețin act de identitate (în unele cazuri expirate);
🔹 pentru 159 de persoane au fost întreprinse demersuri pentru emiterea actelor de identitate / stabilirea identității, după caz;
🔹 125 de persoane dețin certificate de încadrare în grad de handicap;
🔹 121 de persoane figurează cu venituri / au declarat venituri;
🔹 18 persoane au declarat că dețin o locuință;
🔹 165 de persoane au declarat că au rude;
🔹 dintre persoanele relocate în centre rezidențiale și servicii sociale, 125 sunt femei și 268 bărbați;
🔹 6 persoane au până în 40 de ani, 131 de persoane au între 40 și până în 65 de ani, 28 de persoane au peste 80 de ani, pentru 19 persoane nu există date privind vârsta;
🔹 dintre cei internați în spitale: 6 au între 40 și 65 de ani, 7 au între 65 și 80 de ani și 2 au peste 80 de ani; 3 sunt femei și 12 bărbați.
🟥 Situația relocărilor în centre sociale (393 persoane):
Arad: 38 persoane
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vărădia de Mureș: 6
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Petriș: 2
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Cuveșdia: 3
Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad: 19
Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Pecica: 5
Căminul pentru Persoane Vârstnice „Venus” Păuliș: 3
“În calitate de ministru interimar, am dispus ca inspectorii sociali să monitorizeze și să verifice săptămânal situația oamenilor aflați în centrele rezidențiale și serviciile sociale din cele 20 de județe.
Totodată, am solicitat colaborarea cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru datele de identificare a celor 11 persoane care nu dețin CNP (documente de identitate).
După cum am comunicat deja în spațiul public, Guvernul va adopta o hotărâre prin care vor fi alocate resurse financiare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, astfel încât standardul de cost pentru toate persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului.
Măsura va permite furnizorilor de servicii sociale asigurarea îngrijirii și sprijinul necesare tuturor beneficiarilor, fără întreruperi și fără presiuni suplimentare asupra bugetelor locale”, a declarat ministrul Dragoș Pâslaru.