În zona Hălmagiu, Nedeia este un eveniment care susține și promovează tradițiile locale.

Două zile de neuitat, mii de participanți și o atmosferă extraordinară au transformat ediția 2026 a Nedeii Țării Hălmagiului într-un adevărat succes.

Mii de oameni au fost alături de noi și au demonstrat că această sărbătoare rămâne unul dintre cele mai iubite evenimente din județul Arad. Pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare aplauze și pentru fiecare moment petrecut împreună, vă mulțumesc!

Noua locație a Nedeii Țării Hălmagiului s-a dovedit a fi un adevărat succes, oferind un spațiu generos, o organizare excelentă și o atmosferă deosebită, transformând această ediție într-una spectaculoasă și memorabilă.

Am avut parte de două zile pline de viață: concursul de Off-Road, spectacole artistice de excepție, meșteri populari, produse tradiționale, trenulețul care a adus bucurie copiilor și adulților și, mai presus de toate, o comunitate unită în jurul tradițiilor și valorilor noastre.

În cadrul Nedeii Țării Hălmagiului 2026, am avut onoarea de a acorda titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Hălmagiu” doamnei Lavinia Betea, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate profesională, pentru contribuția adusă culturii și jurnalismului românesc și pentru faptul că a purtat cu mândrie numele Hălmagiului pretutindeni. Acest moment festiv va rămâne unul dintre cele mai emoționante și valoroase momente ale ediției din acest an.

Mulțumesc Consiliului Local al Comunei Hălmagiu pentru sprijinul acordat, Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean Arad pentru parteneriatul oferit, angajaților Primăriei Comunei Hălmagiu care au muncit înainte, în timpul și după eveniment pentru ca fiecare detaliu să fie pus la punct , profesorilor și coordonatorilor care au pregătit copiii pentru momentele artistice, artiștilor, ansamblurilor folclorice, meșterilor populari, comercianților, instituțiilor care au asigurat ordinea și siguranța evenimentului, domnului Sida Gheorghe și echipei Bunătăți de Hălmagiu, care au fost un sprijin de nădejde în organizarea acestui eveniment precum și Părintelui Paroh, pentru sprijinul, binecuvântarea și implicarea oferite acestei frumoase sărbători.

Le mulțumesc în mod deosebit tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la organizarea și buna desfășurare a evenimentului. Fiecare efort, indiferent cât de mare sau de mic, a contat și a făcut posibilă reușita acestei ediții.

Nedeia Țării Hălmagiului înseamnă mai mult decât un eveniment. Înseamnă identitate, tradiție, respect pentru înaintași și bucuria de a fi împreună. Iar dumneavoastră ați demonstrat că spiritul Țării Hălmagiului este mai puternic ca niciodată.

În numele meu și al întregii administrații locale, vă mulțumesc pentru încredere, pentru prezență și pentru că ați făcut din această ediție una de neuitat.

Ne revedem cu drag la ediția următoare!”, a declarat Gheorghe Dărău, Primarul Comunei Hălmagiu.

Îl felicit pe primarul Gheorghe Dărău pentru noua locație aleasă pentru Nedeia Țării Hălmagiului, evenimentul a fost un succes, cu un număr mare de participanți. Nedeia Țării Hălmagiului pune în valoare tot ce e mai bun în acest loc frumos al județului Arad: peisaje superbe, tradiții, muzică populară și delicii culinare. Meșterii populari au dat un farmec aparte Nedeei Țării Hălmagiului. Sunt oameni pricepuți și dedicați tradițiilor din trecut, oameni care fac legătura între sufletul unei comunități și viața de zi cu zi. Felicitări tuturor! M-am bucurat să văd că oamenii care au plecat de aici și care pun suflet în promovarea acestui loc special sunt apreciați: doamna Lavinia Betea, un istoric apreciat la nivel național, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției