Străzi întregi din zona cartierului Boul Roșu, înspre Faleza Mureșului-fosta Fabrică de Zahăr, sunt terorizate de adolescenți și chiar copii, care adunați în grupuri mari, vandalizează pur și simplu casele oamenilor sau tot ce prind în drum. Din spusele celor care locuiesc în zonă, copiii ar aparține unor persoane care s-au întors în țară pe timpul verii, și care în restul anului sunt plecate în străinătate. “La cerșit, la furat sau trăiesc din ajutoarele sociale ale altor state… Problema este că atunci când se întorc acasă, lipsa lor de educație este simțită pe pielea noastră”, spune o persoană care locuiește în zonă.

Deformarea panoului porții prin înfundare de pe urma loviturii – 1,5 cm

Urma încălțămintei loviturii – măsura aprox. 23 cm.

Urma loviturii (loviturilor) în ușa de acces.

“Noile generații în acțiune!
Din evaluarea imaginilor surprinse de camere, au lovit în poarta casei, deformând-o, marți 14.07.2026., orele 20⁴⁵ următorii copii:
-al treilea din stânga (tricou negru, pantaloni albi);
-ultimul din dreapta (tricou verde albăstrui, pantaloni albastru deschis)
-al doilea din dreapta (fata în negru cu roz); ea a apăsat agresiv soneriile.
Grupul a continuat un timp joaca în zona intersecției străzilor Putnei cu Grigore Ureche (Arad)”, ne-a declarat una dintre victime.

VIDEO: ccf3b712-41eb-4aac-a6b2-7bf326a1ec2c

Parte din aceeași „gașcă”, pe aceeași stradă, în 03.07.2026:

VIDEO:

Lasă un răspuns

Recomandările redacției