Sunt deja cinci ediții de promovare a talentelor autohtone, de serbare câmpenească autentică, de purtare cu mândrie a costumelor populare în jurul unui eveniment de excepție: Tradiția merge mai departe!
Două zile de sărbătoare pentru comuna Petriș, în 18 și 19 iulie, cu evenimente dedicate tuturor vârstelor. De la sport, pentru cei tineri, la muzică populară pentru toate vârstele și ritmuri mixate de DJ pentru adolescenți, la tobogane, picturi pe față pentru copii, mâncare bună și diversificată, toate au fost posibile în centrul comunei Petriș, care a devenit neîncăpător pentru cei care au venit să ia pulsul sărbătorii.
Ringul de dans din fața scenei a fost bine bătătorit de pașii dansatorilor, la un moment dat părea că toată comuna dansează. Doi câte doi, grupuri mai mici sau hore întinse alcătuite din zeci de persoane, toată lumea s-a simțit bine. Nici primarul Ionel Berari nu a rezistat tentației și a intrat hotărât pe ringul de dans, fiind bine solicitat, mai ales de nepoțica sa.
Cei care nu au reușit să-și învingă timiditatea și au rămas pe dinafara ringului de dans, i-au admirat pe cei mai cutezători. O imagine frumoasă, despre o comunitate unită, care își respectă valorile și pe cei din jur. Toată lumea s-a simțit bine, a aplaudat, s-a bucurat de comuniune, localnicii s-au bucurat că s-au văzut, au stat de vorbă, au glumit, au zâmbit și s-au bucurat să împărtășească timpul împreună.
Tradiția românească este și despre așa ceva, iar Petrișul este locul care păstrează încă viu acest tezaur.
“Vedem că tradiția merge mai departe la Petriș: 18 și 19 iulie 2026!
În prima zi, sâmbătă, am avut o competiție sportivă de fotbal, cu șase echipe de pe Valea Mureșului. O activitate foarte frumoasă și de succes, care s-a bucurat de foarte mult interes, însă în care din păcate noi ne-am clasat abia pe poziția a patra. Mai mult înspre coadă, decât înspre topul clasamentului. Trebuie să mai exersăm! Pe primul loc s-au clasat băieții de la Dobra. Sunt niște băieți tineri care se vede că fac sport. Noi, ceilalți, am fost mai către amatori.
A doua zi, duminică, a fost o altă zi frumoasă, în care vedem că tradiția merge mai departe și prin muzica pe care am avut-o. O formație tânără, cu soliști tineri, de viitor, care perpetuează pe mai departe obiceiurile noastre tradiționale. Mă refer aici în special la muzica din Banat. Petrișul este la limita dintre Țara Crișurilor și Banat, dar din punct de vedere folcloric suntem mai mult legați de Țara Banatului”, ne-a declarat Ionel Berari, primarul comunei Petriș.
“Am venit la Petriș, să fiu alături de domnul primar Ionel Berari, la evenimentul Tradiția merge mai departe”. Mă bucur să văd că tradițiile sunt respectate și duse mai departe cu implicare și suflet. Felicitări organizatorilor!”, a declarat Ucu Dima.

Live-uri pe pagina de Facebook a Glasul Aradului

IMG_5611

IMG_5602

Lasă un răspuns

Recomandările redacției