La data de 21 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania – Procuratura din Munchen, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic grav de ființe umane în scopul prelevării de organe, au pus în executare două mandate europene de arestare, emise pe numele unor suspecți, un bărbat și o femeie, cetățeni români, membri importanți ai unei grupări infracționale din municipiul Timișoara.
Aceștia sunt acuzați că au ținut un bărbat, tot cetățean român, în stare de totală dependență, similară sclaviei, iar, pe fondul bolii renale severe de care suferea suspectul, au constrâns persoana vătămată să accepte donarea unui rinichi.
Astfel, aceștia au adăpostit victima în reședința lor, din Munchen, i-au reținut actele de identitate (pașaportul și cartea de identitate românească) și au izolat-o de orice contact cu propria sa familie.
De asemenea, persoana vătămată a fost obligată să presteze munci neremunerate, să-și înscrie numele și să semneze contracte de vânzare-cumpărare în cazul vânzării-cumpărării de autovehicule, apoi, sub amenințarea uciderii părinților săi din România, a fost obligată să accepte donarea unui rinichi.
Donarea a fost realizată la o clinică medicală situată tot pe teritoriul Germaniei, unde persoana vătămată a declarat în mod nereal că ar fi nepotul suspectului.
Cei doi suspecți, depistați în cursul acestei zile în municipiul Caransebeș, urmează să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Caraș Severin.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
A1 109
O tarla pentru oi a luat foc, în Caporal Alexa
citește mai mult »