Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național solicită retragerea de urgență a proiectului Legii salarizării în sectorul public și reluarea procesului într-un cadru de dialog social real.
Toate confederațiile sindicale resping actualul proiect al Legii salarizării: „Nu vom mai participa la nicio consultare”.
Confederația Național Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția”, Confederația Sindicatelor Democratice din România, Confederația Națională Sindicală „Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS) solicită tuturor partidelor politice parlamentare oprirea oricărui demers parlamentar în ceea ce privește proiectului Legii salarizării în sectorul public.
“Ne retragem din orice consultare privind actualul proiect de lege vehiculat în spațiul public, apreciind că acesta nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate, datorita timpului extraordinar de scurt ramas.
Solicităm ca, după învestirea unui nou Guvern cu puteri constituționale depline, să reluăm procesul de elaborare a noii Legi a salarizării în cadrul unui mecanism de dialog social real și instituționalizat.
Considerăm că este necesară și posibilă construirea, într-un termen de maximum șase luni, a unui proiect legislativ echilibrat, sustenabil și predictibil, care să respecte principiile echității, transparenței și consultării autentice și care să nu conducă la pierderi de venituri pentru niciuna dintre categoriile bugetare.
Ceea ce ni se propune ca reformă în sistemul public este un proiect prost conceput care deja generează convulsii sociale grave, scandaluri publice, proteste, demonstrând că nu beneficiază nici de consens social, nici de acceptarea celor pe care îi afectează în mod direct.
La nivelul bugetului de stat economiile privind cheltuielile de personal pentru primele 6 luni ale anului se estimează că ajung la 3,67 miliarde de lei (adica cca. 700 milioane de euro);
• La nivelul Bugetului Consolidat General (BCG), economiile totale estimate pentru primele șase luni pentru cheltuielile de personal sunt de aprox. 2,47 miliarde de lei (adica cca 500 milioane de euro), în condițiile în care la nivelul bugetelor locale, analiza indică depășiri ale cheltuielilor de personal prevăzute în primele 6 luni de 542 milioane de lei.
Cele 770 milioane de euro aferente îndeplinirii jalonului PNRR nu ar determina o îmbunătățire semnificativă a situației bugetare, ceea ce infirmă retorica potrivit căreia România ar fi obligată să adopte în grabă o lege profund defectuoasă sau să introducă noi taxe și impozite pentru a evita un colaps financiar.
România are nevoie de o lege a salarizării construită în mod riguros, bazată pe criterii obiective, să reducă inechitățile, nu să creeze altele noi, o lege echitabilă pentru toți salariații din sectorul public și sustenabilă din perspectiva finanțelor publice”, consideră Radu Dărău, președintele SIDEPOL Arad.