Un incendiu de amploare a izbucnit la groapa de gunoi situată la periferia municipiului Arad, în zona CET. Flăcările au cuprins deșeuri și materiale plastice pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

La fața locului au fost mobilizate inițial forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere. Având în vedere amploarea incendiului și dificultatea intervenției, dispozitivul a fost ulterior suplimentat cu încă o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Misiunea pompierilor este îngreunată de terenul abrupt din zona în care se manifestă incendiul. Echipajele acționează cu eforturi susținute pentru localizarea focului și împiedicarea extinderii acestuia.

Potrivit informațiilor transmise până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.

Intervenția este în plină desfășurare, iar situația este în dinamică. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției