În comuna Almaș are loc în aceste zile o frumoasă experiență pentru copii: Tabăra „Așer”, care reunește peste 80 de copii din comunitate. Timp de 4 zile, copiii participă la un program diversificat și atractiv, care îmbină învățătura biblică, muzica, jocurile, atelierele creative, activitățile sportive și momentele de socializare.
Tema taberei urmărește un obiectiv important: copiii să dezvolte o relație personală cu Dumnezeu și, pe măsură ce cresc, să fie capabili să ia decizii în conformitate cu Cuvântul Lui.
Programul este gândit astfel încât fiecare zi să fie plină de activități: momente de bun venit, programe muzicale, seminarii pe grupe, prânz, ateliere, jocuri și activități pentru copii.
Un loc important pentru desfășurarea taberei este moderna sală de sport din Almaș, care oferă copiilor un spațiu potrivit pentru mișcare, jocuri și activități de grup.
“Un mare mulțumesc tuturor voluntarilor care se implică în organizarea acestei tabere! Prin timpul, energia și dăruirea lor, peste 80 de copii au parte de zile frumoase, dar și de valori care îi pot însoți întreaga viață.
Felicitări organizatorilor și voluntarilor!
Fie ca Tabăra „Așer” să fie pentru fiecare copil un timp de bucurie, prietenie, descoperire și apropiere de Dumnezeu!
Almaș – o comunitate care investește în copii și în viitorul lor!”, susține conducerea primăriei Almaș.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției