La data de 14 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probele administrate a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, inculpații au înfiinţat, pe malul râului Mureș, în extravilanul localității Lipova, o cultură outdoor de canabis, destinată comercializării.
Astfel, în dimineața de 14.08.2026, inculpații au fost prinși în flagrant, în timp ce se aflau în incinta plantației de canabis și îngrijeau plantele.
În acest context, au fost descoperite 101 plante canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu o greutate totală de 65 kilograme masa verde.
Plantele de canabis au fost cultivate într-un loc special amenajat, fiind semănate pe rânduri cu distanţe suficiente între ele pentru a permite dezvoltarea, ascunse printre vegetaţie și culturi de legume, disimulate cu plasă de mascare, pentru a fi greu de depistat.
În proximitate au fost găsite și diverse instrumente, unelte și obiecte folosite la întreținerea și irigarea culturii: generator, motopompă, puț forat, roabă, unelte de grădinărit, bidoane cu apă, pesticide, găleți, și ghivece, dar și o cameră video de supraveghere.
De asemenea, în acest context, asupra inculpaților au fost găsite diferite cantități de canabis, cocaină și un grinder.
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție la domiciliile inculpaților, fiind găsite și ridicate o moară electrică de măcinat canabis, diferite cantități de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, un aparat de vidat, cântare electronice, grindere, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Inspectoratului Județean de Poliție Arad, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad și ai Grupării Mobile de Jandarmi ”Glad Voievod” Timișoara.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Screenshot

Screenshot

b1ef44ea-a433-4990-b0bd-033d71295c45

Screenshot

Screenshot

Lasă un răspuns

Recomandările redacției