Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M., în vârstă de 30 de ani, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în data de 12.08.2026, în intervalul orar 00.35 – 00.45, a pătruns fără drept într-un imobil situat pe strada Bucegi din municipiul Arad, aparţinând persoanei vătămate M.A.O., de unde a sustras diferite articole vestimentare, precum şi suma de 500 de lei.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea care face obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat definitiv în trecut la pedeapsa închisorii tot pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului. Acesta a fost eliberat la termen în data de 10.08.2026.

În data de 15.08.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției