Județul Arad se află sub Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie. Valul de căldură va persista până vineri, 22 august, la ora 10:00.

În intervalul 20 august, ora 10:00 – 21 august, ora 10:00, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 39 de grade Celsius. Avertizarea va rămâne în vigoare și în următoarele 24 de ore, când maximele ar putea ajunge la 40 de grade Celsius.

În ambele intervale, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va determina un disconfort termic deosebit de accentuat.

Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare și a efortului fizic intens între orele 11:00 și 18:00, consumul suficient de lichide și purtarea unor haine lejere, deschise la culoare. Deplasările ar trebui programate dimineața devreme sau seara.

Copiii și animalele de companie nu trebuie lăsați singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute. O atenție sporită trebuie acordată și persoanelor vârstnice, celor cu dizabilități și celor care suferă de afecțiuni cronice.

Totodată, populația este îndemnată să se scalde numai în locuri special amenajate și să evite lacurile, canalele sau cursurile de apă periculoase. Arderea vegetației uscate este interzisă, iar resturile de țigară nu trebuie aruncate în apropierea zonelor cu vegetație, deoarece pot provoca incendii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției