În această dimineață relatam despre fumul care devine din ce în ce mai vizibil în județul nostru, fum care provine de la incendiul masiv din Serbia.
Mirosul de ars a cuprins vineri dimineață o parte din județul Arad, fiind învăluită într-o perdea de fum mai densă decât cea de joi. Situația a apărut din cauza incendiilor de vegetație care continuă în Serbia, unde un focar de amploare din rezervația naturală Deliblatska Peščara arde de săptămâni întregi.
Situația incendiilor din Serbia rămâne dificilă. Potrivit Euronews, incendiul din Deliblatska Peščara, o vastă rezervație forestieră aflată la aproximativ 60 de kilometri est de Belgrad, arde încă de la începutul lunii august, iar focarul s-a apropiat de locuințe.

Efectele incendiilor se resimt și în vestul României, unde fumul este adus în funcție de direcția și intensitatea vântului.

ISU Timiș a transmis vineri dimineață că la nivelul județului Timiș nu s-a mai înregistrat niciun incendiu de ieri după-amiază, așa că cel mai probabil tot incendiile de vegetație din țara vecină sunt responsabile pentru fumul și mirosul resimțite de timișoreni. Acestea au cuprins acum și o parte a județului Arad, fiind resimțite puternic în zona Sâmbăteni, Lipova, conform localnicilor.

Un locuitor din Lipova ne-a trimis o fotografie în care se vede cenușa pe parbrizul mașinii sale. De asemenea, din alte fotografii se poate observa fumul tot mai vizibil.

Un alt arădean, consilierul județean Denis Crișan, aflat în concediu și care se afla în Serbia, ne-a trimis un video și fotografii cu proporțiile incendiului.
53e24bac-60ff-473c-b495-188c8a5e08cd

Lasă un răspuns

Recomandările redacției