Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a unui inculpat persoană fizică.

            În perioada ianuarie 2022 – iunie 2023, în calitate de administrator al unei societăți  cu sediul în Arad, inculpatul D.R.R., a reținut și nu a plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele și contribuțiile prevăzute în anexa la Legea nr. 241/2005, în cuantum de  521.288 lei (creanța principală nestinsă în valoare de 277.688 lei și accesorii în valoare de 243.600 lei). 

                     Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal şi nu este de natură a înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

                     Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Arad spre competentă soluționare.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției