Momente înălțătoare în cea de-a doua zi a sărbătorii comunei Șimand. Zilele comunei poartă în acest an titlul de “Acasă-i rai și veșnicie”, iar aseară Șimandul a demonstrat acest lucru.
Dacă vineri a fost ziua ceaunelor, când o mie de porții s-au epuizat rapid, sâmbătă a fost ziua spirituală, care a stat și sub semnul marii sărbători a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. A fost vorba de folclor, de tineri talentați, de profesori cu vocație, de mari artiști, de patriotism, de România, dar și de lacrimi și gesturi înălțătoare.

Ziua ceaunelor

Vineri a fost prima zi din cadrul Zilelor comunei Șimand. Prima ediție a Festivalului Cătanelor, organizată de Zilele Șimandului, ne-a arătat încă o dată cât de frumoasă și unită este comunitatea șimăndană.
Peste 1.000 de porții de ceaun au fost pregătite, iar acestea s-au epuizat într-un timp foarte scurt.
“Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi, pentru participare, pentru atmosfera creată și pentru bucuria de a petrece împreună.
Mulțumiri speciale domnului Primar Dema Florin pentru sprijin și implicare!
Și, cu siguranță, anul viitor vom continua cu cea de-a doua ediție a Festivalului Cătanelor, și sperăm să fie și mai mare și mai frumoasă!
Șimandul este mai frumos atunci când suntem împreună!”, a declarat Marius Bold.

Ziua emoțiilor

Ediția a III-a a Concursului de Tinere Talente și-a desemnat câștigătorii. Înainte de premiere, profesorul Vasile Rus a anunțat însă adevărații câștigători: toți cei care au participat. Nivelul a fost atât de înalt, încât subiectivismul a fost cel care a primat în luarea deciziei. Iar câștigătorul secției soliști vocali a fost talentatul Albert Țărău.
Apoi, primarul Florin Dema i-a înmânat profesorului Vasile Rus diploma de excelență din partea Consiliului Local și al Primăriei Șimand în semn de apreciere pentru promovarea folclorului și a tinerelor talente.
Au urcat apoi pe scenă, alături de primar, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean și Răzvan Cadar, deputat în Parlamentul României.
“Îl felicit pe Florin Dema pentru că a reușit să facă din Șimand un rai, după cum spune tema din acest an a zilelor comunei. Are o carieră lungă în spate, dar dacă nu ar fi avut calitatea umană pe care o are nu ar fi reușit să ajungă până aici și să facă din Șimand ceea ce este astăzi”, a fost mesajul lui Sergiu Bîlcea.
Dema: “Realizările mele se datorează și sprijinului pe care îl am din partea Consiliului Județean sau din partea parlamentarilor arădeni, reprezentați aici de deputatul Răzvan Cadar.
Recent am ridicat o grădiniță cu program prelungit, iar sprijinul vine 90% din partea Consiliului Județean. Dacă nu era sprijinul Consiliului Județean și al Guvernului României nu aveam asfalt în toată comuna. Am asfaltat 40 de kilometri.
Le mulțumesc acestor oameni, acestor politicieni pentru că au fost mereu alături de noi. Nu vreau acum să facem politică, dar aș vrea ca și noi, la rândul nostru, să le fim alături atunci când e nevoie”.

Nană Viorică

Poate unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a venit tot din partea primarului Dema. Acesta a anunțat pe scenă numele unei femei care nu a lipsit de la nicio zi a sărbătorilor dedicate comunei. Cum în acest an nu a văzut-o a crezut că s-a întâmplat ceva. În cele din urmă femeia a venit și s-a așezat în public, discretă și modestă, așa cum este și pensia ei. Cu lacrimi în ochi și cu suspine în voce, primarul Florin Dema a coborât de pe scenă și s-a dus în mijlocul mulțimii, oferindu-i ca semn de prețuire un televizor nanei Viorica.
Gestul lui Florin Dema a provocat admirația întregii audiențe, mulți dintre cei prezenți nefiind în stare să-și stăpânească lacrimile. Nu mai vorbim de nană Viorică, femeia plângând pe umărul lui Florin Dema, care la rândul său nu a mai putut vorbi din cauza emoției.

Patriotism de înaltă ținută

Prestația Vetei Biriș, inconfundabila voce a folclorului românesc, a ținut cu sufletul la gură întreaga asistență. Momentul culminant a fost cel al interpretării cunoscutelor șlagăre patriotice din repertoriul artistei, când același Florin Dema a dat tonul arborării tricolorului. Pur și simplu, Șimandul s-a îmbrăcat în roșu, galben și albastru, făcându-ți pielea de găină.
Petrecerea a continuat apoi până târziu în noapte, lumea ieșind la joc și conținând cu voia bună.
Duminică sunt așteptate noi surprize în cadrul “Acasă-i rai și veșnicie”!

Mai multe live-uri pe pagina de Facebook a Glasul Aradului

IMG_7670

Lasă un răspuns

Recomandările redacției